În după-amiaza de sâmbătă, panica s-a instaurat într-un avion care trebuia să aterizeze în Timişoara, pe Aeroportul Internaţional „Traian Vuia“, iar trei persoane au ajuns să fie pus în cătuşe.
Întreg episodul desprins parcă din filmele americane de acţiune s-a petrecut în urmă cu puţin timp, atunci când trei persoane au fost arestate, fiind declarată stare de alertă. Concret, într-un avion al companiei Wizz Air, care sosea de la Treviso, Italia, trei persoane s-au apucat să fure din bagajele celorlalţi pasageri. Aşa că, piloţii s-au văzut nevoiţi să anunţe că au nevoie de intervenţia forţelor de ordine, în momentul în care vor ateriza pe aeroportul „Traian Vuia“, din Timişoara.
Cea care se face vinovată de starea de panică este o femeie, care alături de doi însoţitori a început să facă un „control“ prin bagajele de mână ale altor călători. Aşa că pasagerii s-au văzut nevoiţi să ia măsuri şi i-au imobilizat pe cei trei hoţi, stopând astfel tentativa de jaf.